Etichetă: psihoterapie

Grup de psihoterapie – 7 octombrie 2017

Terapia de grup ofera beneficii pe care terapia individuala nu le oferi. Vorbind in mod regulat despre problemele cu care va confruntati si, de asemenea, ascultandu-i si pe altii, va poate ajuta sa va creati o alta perspectiva asupra situatiei personale. Psihoterapia în grup va poate ajuta sa va imbunatatiti capacitatea de a face fata dificultatilor din viata dumneavoastra. Grupurile pot fi o retea de suport si pot oferi idei practice pentru gestionarea unei situatii dificile. Oamenii provenind din medii diferite si avand personalitati diferite au perspective diferite asupra situatiilor similare si abordari diferite ale modului de a rezolva problemele, astfel ca puteti descoperi o serie de strategii care va pot ajuta sa gestionati situatiile personale de viata. De asemenea, poate fi o usurare sa auziti ca si alte persoane trec prin situatii dificile si sa realizati astfel ca nu sunteti singura persoana care lupta.

Frecventa intalnirilor: din doua in doua saptamani.

Durata unei sedinte: 2 ore, intre orele 10,00 – 12,00.

Grupul se adreseaza persoanelor adulte, cu varsta de peste 20 ani. Persoanele care decid sa se alature grupului sunt de acord sa plateasca pentru calitatea de membru al grupului, adica se obliga sa achite taxa de participare chiar daca se intampla sa nu participe la sedinta.

Numarul maxim de participanti: 6.

Locatia de desfasurare: B-dul Unirii nr. 70, bl. J4, sc. 1, et. 7, ap. 26, sector 3.

Cost: 100 lei/sedinta.

Informatii si inscrieri: contact@psiholog-danielapasare.ro, daniela_pasare@yahoo.co.uk, telefon la nr. 0740 059 064

Ateliere de dezvoltare personala pentru persoane cu anxietate sociala

Iti este teama sa mergi la petreceri, sa vorbesti la telefon, sa mananci in public, sa vorbesti seful tau sau sa te afli intr-o situatie in care ai putea sa fi evaluat de alte persoane? De obicei eviti aceste situatii?

Daca ai raspuns afirmativ la aceste intrebari, atunci, cel mai probabil, te confrunti cu anxietatea sociala. Insa, vei lasa anxietatea sa te te opreasca sa ai o viata fericita?

Te invit sa participi la acest atelier de dezvoltare, in care vei putea sa-ti exprimi temerile intr-un mediu sigur, unde vei primi sprijin din partea celorlalti participanti si vei invata sa faci fata provocarilor cu care te confrunti.

Atelierul este conceput ca un program pe termen scurt (10 sedinte), cu urmatoarele obiective: sa asigure un mediu propice invatarii abilitatilor de abordare a anxietatii sociale, sa ofere ajutor participantilor in a-si stabili obiective personale de abordare a situatiilor sociale, sa asigure un cadru social in care participantii sa-si confrunte temerile.

Participantii vor invata: sa accepte anxietatea si manifestarile fizice ale acesteia, sa-si identifice si sa-si modifice tiparele negative de gandire, tehnici de relaxare, modalitati de a ramane in situatiile dificile si de a le gestiona, noi abilitati sociale.

Perioada de desfasurare: 11.10.2015 – 13.12.2015, intre orele 10,00 – 13,00. Intalnirile vor fi saptamanale.

Tarif: 50 RON/sedinta. Pentru plata integrala, anticipata a celor 10 sedinte vei beneficia de o reducere de 20% (400 lei in loc de 500 lei). Participantii isi iau angajamentul sa participe la toate cele 10 sedinte precum si angajamentul platii sedintelor neonorate!

Rolul emotiilor in viata noastra

Multi dintre noi au avut in viata experiente in care anumite emotii s-au dovedit mai degraba un obstacol, un inamic in calea succesului. Tristetea, furia, frica poate ne-au impiedicat sa ne realizam scopurile sau sa stabilim relatii normale cu ceilalti.

In acest context se ridica intrebarile: Care este rolul emotiilor in viata noastra? Sunt ele utile?

Cercetari din domeniul medical au aratat ca exprimarea emotiilor este esentiala pentru sanatatea noastra. In prezent cercetarile din medicina nu se mai axeaza pe demonstrarea faptului ca emotiile influenteaza starea noastra de sanatate ci, mai degraba, ele incearca sa afle care este rolul emotiilor in aparitia sau evolutia unor anumite boli. Spre exemplu, un pericol pentru inima noastra o reprezinta strarea de ostilitate, depresia dupa un infarct miocardic amplifica riscul unor complicatii si al mortalitatii in anul urmator infarctului iar nivelul de stres si sentimentele de neputinta sunt factori de risc pentru hipertensiunea arteriala. De asemenea, tristetea si anxietatea afecteaza sistemul imunitar.

Atunci, daca dorm sa avem o sanatate optima, avem nevoie sa ne controlam emotiile. Aceasta poate insemna sa ne diminuam tendinta de a ne infuria, daca dorim sa avem relatii satisfacatoare cu ceilalti sau, daca dorim sa diminuam ocaziile care conduc la furie si resentimente, poate e nevoie sa invatam sa ne manifestam mai repede si deschis nemultumirile, Pentru o sanatate buna avem nevoie sa provocam, sa dezvoltam si sa protejam emotiile pozitive cum ar fi bucuria si buna dispozitie.

Emotiile ne influenteaza judecata, memoria si atitudinea noastra fata de evenimente si joaca un rol esential si in comunicarea noastra cu ceilalti. Importanta recunoscuta a emotiilor a condus la aparitia notiunii de inteligenta emotionala, cu componentele ei:

– recunoasterea propriilor emotii, numirea acestora si capacitatea de a le diferentia;
– exprimarea emotiilor astfel incat comunicarea cu ceilalti sa se imbunatateasca si nu sa se deterioreze;
– capacitatea de a utiliza emotiile in mod util astefel incat o persoana sa nu fie condusa sau paralizata de emotii;
– capacitatea de a recunoaste emotiile celorlalti si capacitatea de a reactiona la acestea.

A recunoaste o emotie este important pentru a o putea controla mai eficient si a ne putea folosi de ea. Recunoasterea propriilor emotii nu vine de la sine. Pentru a reusi aceasta trebuie sa fim atenti la reactiile noastre intime, sa le acceptam si sa le controlam, ceea ce va duce la cresterea inteligentei noastre emotionale.

Pentru a reusi sa recunoastem emotiile celorlalti avem nevoie sa ne crestem capacitatea de a empatiza. Manifestarea empatiei ne ajuta sa avem relatii constructive cu ceilalti, facand posibile si discutii viitoare. Pentru aceasta este obligatorie intelegerea punctului de vedere al celuilalt. Dezvoltarea capacitatii de a empatiza va duce la diminuarea emotiilor negative si, in consecinta, la relatii mai bune cu ceilalti.

In concluzie, puteam spune categoric ca emotiile influenteaza starea noastra de bine si capacitatea noastra de adaptare la lume. Atunci, cum putem sa convietuim mai armonios cu emotiile noastre? François Lelord si Christophe André (Cum sa ne exprimam emotiile si sentimentele, pag. 321, Editura Trei, 2003) ne spun sa procedam in felul urmator:

– Exprimati-va emotiile tinand cont de context;
– Cautati interlocutori intelegatori;
– Supravegheati-va sanatatea, adoptati un regim de viata sanatos, diminuati factorii de risc;
– Incercati sa traiti cat mai multe emotii pozitive, controlandu-va in acelasi timp emotiile negative;
– Invatati sa va recunoasteti emotiile;
– Urmariti cu atentie emotiile celorlalti;
– Reformulati punctul de vedere al celorlalti.

Atasament si relatie

Tendinta de a crea relatii intime emotionale cu anumiti indivizi este un element fundamental al naturii umane. Aceasta tendinta este prezenta inca de la nastere si continua sa existe la varsta adulta, pana la batranete. Tiparele noastre de atasament construite in copilarie se reflecta ulterior in modul nostru de a relationa cu ceilalti si in obiceiurile noastre de a simti si de a gandi.

Sugarii si copiii construiesc initial aceste relatii cu persoanele care ii ingrijesc (parintii sau inlocuitori ai acestora), la care cauta protectie, linistire si sprijin. Copiii au nevoie sa mentina proximitatea fizica fata de persoanele care il ingrijesc pentru a-si asigura supravietuirea fizica dar si pentru siguranta emotionala. Copiii cauta la persoanele care il ingijesc “o baza de siguranta” de la care sa poata porni in explorarea mediului inconjurator si “un sanctuar sigur” pentru situatiile de pericol. Cu alte cuvinte copiii cauta nu doar protectie in fata unui pericol prezent ci si asigurarea ca persoanele care il ingrijesc sunt disponibile, accesibile fizic si responsive emotional.

Interactiunile repetate ale copilului cu persoanele care il ingrijesc au ca rezultat cunoasterea lumii interpersonala, care se inregistreaza la nivel intern ca model de lucru, care influenteaza atat asteptarile dar si comportamentele. Modelul intern de lucru modeleaza relatiile din prezent ale copilului dar si pe cele din viitor, atat cu ceilalti dar si cu el insusi. Calitatea raspunsului persoanei care ingijeste copilul la exprimarea emotionala a acestuia este foarte importanta pentru determinarea naturii tiparului de atasament predominant pe care il va adpota copilul: de siguranta sau de nesiguranta.

Siguranta se dezvolta atunci cand persoanele care ingrijesc copilul raspund adecvat la exprimarile afective ale acestuia, raspund adecvat atat nevoii de proximitate cat si nevoii de exprimare a autonomiei. Nesiguranta apare atunci cand persoanele care ingrijesc copilul descurajeaza nevoia de proximitate sau de autonomie a acestuia.

In psihoterapie se urmareste asigurarea unei baze de sigurante, care sa faciliteze crearea unei relatii de atasament care sa intareasca clientilor capacitatea vitala de reglare a afectulelor si care sa faciliteze acestor asteptarile ca cineva mai puternic si mai intelept este disponibil sa-i ajute sa-si restabileasca echilibrul emotional in fata pericolului. De asemenea, in cadrul psihoterapiei, este facilitata obtinerea echilibrului dintre conectare si explorare, experienta relationala intarind increderea clientilor in sine si in altii si sentimentul ca lumea este un loc sigur in care pot sa iubeasca si sa creasca.

Cele patru tipare de atasament recunoscute sunt:

– atasamentul securizant / autonom
– atasamentul evitant / care respinge
– atasamentul ambivalent / preocupat
– atasamentul dezorganizat / lipsit de solutii

Atsamentul securizant

Este asociat cu o pozitie reflexiva fata de experienta, care permite individului sa se retraga din realitatea imediata a experientei si sa raspunda prin prisma mentala care sta la baza acesteia.

Relatiile de atasament securizant din copilarie ajuta la dezvoltarea unei prezente linistitoare, oferind experienta de a fi recunoscut, inteles si apreciat, care sunt internalizate. Din interactiunea cu persoane de ingrijire responsive la semnalele si comunicarile lor, copiii au avut acces in mod egal la impulsurile lor de explorare cand s-au simtit in siguranta si la consolare prin contact, atunci cand nu s-au simtit in siguranta. Aceste persoane de ingrijire au impletit usor propriul lor ritm cu cel al copilul in loc sa impuna acestuia propriul lor ritm. Comportamentul lor reflecta senzitivitate (nu lipsa de implicare), acceptare (nu respingere), cooperare (nu control) si disponibilitate emotionala (nu distantare).

In cazul acestui tipar de atasament, raspunsurile persoanei care ingrijeste copilul au ajutat ata la alinarea distresului copilului cat si la amplificarea emotiilor pozitive. Copilul a trait relatia de atasament ca un context in care afectele pot fi reglate eficient. La nivel intern copilul a inregistrat sentimentul ca apropierea fata de ceilalti poate fi o sursa de alinare, confort si placere iar el este bun, iubit, acceptat si competent. Copilul invata ca poate avea un impact asupra celorlalti.

Atasamentul evitant

Indivizii care dezvolta acest tipar de atasament au probleme in a avea incredere suficient de mult in ceilalti. Chiar daca stabilesc relatii pe termen lung, nu ajung la relatii intime cu alti indivizi. Ei nu sunt intimi nici cu ei insisi. Se bazeaza doar pe ei insisi si isi supraestimeaza propria valoare, ceea ce ii face sa ramana departe de orice fel de sentimente, ganduri si dorinte care ar putea sa-i faca sa caute suport sau grija din partea celorlalti.

Persoanele cu tipar de atasament evitant sunt reticenti in a-si simti si manifesta emotiile care ar conduce la conectarea mai profunda cu ceilalti. Prin reticenta, neimplicare, ele isi exprima frica de apropiere sau de dependenta, intrucat in istoria lor de atasament cu persoanele care i-au ingrijit, admiterea nevoii de ajutor este resimtita ca o invitatie la respingere sau o admitere umilitoare a propriei insuficente.

Persoanele de ingrijire ale copiilor evitanti au refuzat activ ofertele acestora de apropiere si s-au retras atunci cand copiii pareau tristi. Inhibarea exprimarii emotionale, aversiunea fata de contactul fizic si bruscarea cand acestea aveau loc au caracterizat maternajul care au format copii evitanti. Raspunsurile persoanelor de ingrijire legate de atasament au fost de aversiune. Semnalele de distres sau de proximitate ale copilului au produs reactii de respingere si/sau de control, persoanele de ingrijire nereusind sa restabileasca echilibrul emotional al copilului. Copilul nu a primit ajutor sa faca fata propriilor sentimente de neinteles iar in aceste circumstante copilul invata sa-si supraregleze sentimentele si manifestarea lor si sa se distanteze de impulsul de a se apropia. Evitarea apropierii a condus la diminuarea dezvoltarii capacitatii indivizilor pentru sentiment profunde, exprimare sexuala, dependenta sanatoasa si incredere.

Atasamentul ambivalent

Indivizii care dezvolta un tipar de atasament ambivalent sunt plini de indoieli si de frica de a fi prea independenti. Eu au dificultati in a crede ca se pot baza pe ei insisi, pot simti dar nu pot face fata. Vietile lor sunt guvernate permanent de frica de abandon, marile lor frici fiind separarea, pierderea si sa fie singuri.

Experientele timpurii cu persoanele de ingrijire responsive in mod imprevizibil i-a invatat pe indivizii ambivalenti ca, pentru a-si asigura atentia si sustinerea celorlalti, cea mai buna modalitate este sa-si faca propriul distres atat de evident incat sa nu poate fi ignorat. Ei sunt hipervigilenti fata de semnele reale sau imaginare de respingere, dezprobare sau retragere ale celorlalti si, desi nu fac niciun secret din nevoile lor, reusesc cu greu sa si le cunoasca sau sa si le satisfaca. Disperati sa evite abandonul, ei sunt mult prea infricosati sa se afirme si mult mai dispusi sa le faca pe plac altora, adaptandu-se asteptarilor acestora.

Bebelusii ambivalenti au fost ingrijiti de persoane disponibile doar ocazional si imprevizibile, desi nu i-au respins nici verbal si nici fizic. Din interactiunea cu persoanele de ingrijire imprevizibile si/sau neacordate, copilul a invatat ca amplificarea afectelor lui creste sansa de captare a atentiei. Cu toate acestea, calitatea si cantitatea atentiei obtinute de obicei nu s-au potrivit cu nevoile copilului, astfel incat el invata ca pentru a obtine confortul trebuie sa mentina exprimarea distresului la un nivel inalt si sa-mi mentina sistemul de atasament in mod cronic activat. Aceasta ii face hipervigilenti si predispusi sa exagereze prezenta pericolului (in special de abandon), incurajand un sentiment de neajutorare personala. Strategia de hiperactivare impiedica integrarea sentimentelor prozitive despre sine si despre altii.

Atasamentul dezorganizat

Atasamentul dezorganizat reflecta colapsul unei strategii adaptative a unui copil speriat. Persoana de atasament apare simultan ca fiind “sanctuar sigur” si sursa de pericol, copilul fiind prins intre impulsuri contradictorii de a se apropia si de a evita. Dezorganizarea copilului apare din interactiunea acestuia cu persoane de ingrijire a caror furie sau abuz au fost infricosatoare. Frica de persoanele de ingrijire poate sa apara si atunci cand acestea reactioneaza cu retragere fizica sau cu retragerea intr-o stare de transa.

Adultii cu traume nerezolvate au invatat sa recurga atat la strategii de dezactivare cat si la strategii de hiperactivare, manifestand atat o evitare a apropierii cat si frica de abandon. Ei se afla prinsi intre impulsul de a-i evita pe ceilalti de teama sa nu fie atacati si apelarea disperata la altii de teama sa nu fie singuri si adesea isi percep propriile sentimente ca fiind foarte puternice si haotice.

Nu experienta dureroasa si coplesitoare in sine este cea care a produs dezorganizarea ci lipsa de solutie a indivizilor cu privire la acea experienta este decisiva. Relatia de atasament in care au acrescut aceste persoane, pe de o parte a fost coplesitor de dureroasa si, pe de alta parte nu le-au asigurat niciun context de siguranta sa faca fata acestei dureri, experienta traita fiind aceea a unei rupturi devastatoare si regulate, fata reparatie, care au generat multiple modele incoerente ale sinelui, ale celuilalt si ale relatiei dintre ei.

Anxietatea generalizata

Fiind poate cea mai obisnuita forma de manifestare a tulburarilor anxioase, anxietatea generalizata afecteaza aproximativ 7% din populatie. Anxietatea generalizata este caracterizata de stari de neliniste, oboseala, dificultati de concentrare, iritabilitate, tensiune musculara, insomnie. Aceste manifestari sunt perturbatoare pentru individ si il impiedica sa-si traiasca normal viata. Persoana anxioasa nu-si poate controla frica nemotivata si nici manifestarile corporale care o pot insoti (simptome gastrointestinale, respiratorii, genito-urinare si neuromusculare).

Printre criteriile de diagnostic se numara: asteptarea ingrijorata: anticiparea raului, dificultati de concentrare; tensiune motorie: agitatie febrila, dureri de cap, tremuraturi, incapacitate de relaxare; tulburari neurovegetative: transpiratii, tahicardie, respiratie rapida, ameteala.

Continutul temerilor si ingrijorarilor nu este precis, persoanele suferind de anxietate generalizata ingrijorandu-se pentru o serie de lucruri (cum ar fi: sanatate, probleme financiare, respingere si performanta) si isi controleaza cu dificultate aceste ingrijorari. Persoanele se asteapta sa li se intampla lucruri rele si chiar prezic ca li se vor intampla lucruri cumplite, chiar daca acest lucru este foarte putin probabil.

Ingrijorarile pot fi declansate spontan de un gand dar pot fi si initiate constient de peroana in cauza. Aceasta strategie de a se ingrijora pentru a face fata unor probleme din viata reala sau imaginate a fost construita pe baza influentelor parentale care au indus persoanei convingerea ca ingrijorarile il vor ajuta sa faca fata stresului. Multe persoane sunt convinse ca ingrijorarea lor excesiva le ajuta sa nu fie surprinse de niciun eveniment negativ sau ca ingrijorarea le ajuta sa se pregateasca pentru cele mai nefericite rezultate. Ele confera ingrijorarii rolul de strategie de hipervigilenta prin care pot evita deznodamintele negative. Persoanele care sufera de anxietate generalizata s-ar putea sa ajunga sa fie blocate intr-un conflict creat de contradictia ca ingrijorarea este incontrolabila si credinta ca aceasta ingrijorare este protectiva.

Persoanele anxioase supraestimeaza intensitatea unei amenintari, ceea ce conduce la comportamente de evitare si, in acelasi timp, nu reusesc sa perceapa aspectele legate de siguranta in situatiile evaluate ca fiind amenintatoare. Astfel, practic, isi subestimeaza capacitatea de a face fata amenintarii anticipate. Starile anxioase amplifica perceptia initiala a amenintarii iar aceasta poate conduce la la o reactie de tipul “lupta sau fugi” (evadare sau evitare) sau la senzatii de “inghetare”, lesin sau ameteala, asociate cu senzatia de a fi total neputincios.

Ce se poate face? Scopul psihoterapiei cognitiv-comportamentale in cazul tulburarii de anxietate generalizate il reprezinta reducerea gradului de activare automata, scaderea preocuparii pentru ingrijorare si reducerea ingrijorarii pana la un nivel acceptabil. Premisa fundamentala este aceea ca diminuarea anxietatii depinde de schimbarea proceselor cognitive si a structurilor incorecte ale anxietatii. Terapia cognitiv-comportamentala ajuta la identificarea credintelor legate de costurile si beneficiile ingrijorarii si la recunoasterea diferentelor dintre ingrijorarea productiva (utila) si ingrijorarea neproductiva. Pe parcursul demersului terapeutic, persoanele vor invata tehnici de relaxare musculara, de respiratie, pentru tratarea insomniei, in scopul reducerii nivelului general de activare anxioasa. De asemenea, in paralel cu tratamentul psihoterapeutic, poate fi inclus si tratament medicamentos, care are rolul de reducere rapida a nivelului de anxietate.

Studii arata ca terapia cognitiv-comportamentala mentine efectele pozitive obtinute prin medicatie, reduce uzul de medicamente si, in unele cazuri, s-a observat chiar sporeste beneficiile dupa terminarea interventiei. Aproximativ 50% dintre persoanele cu tulburare de anxietate geenralizata prezinta imbunatatiri semnificative in functionare dupa interventia cognitiv-comportamentala.