“Ne nastem printi si printese si societatea ne transforma in broaste” (Eric Berne)

De multe ori ne asemanam viata cu un film. Dar de cate ori ne-am intrebat care este rolul meu in acest film? Sunt un actor doar, sunt scenaristul sau regizorul filmului? Este un film cu happy-end sau tragic, o comedie sau o drama? Cine decide aceasta? La aceste intrebari va provoc sa va oferiti raspunsuri.

Eric Berne, fondatorul Analizei Tranzactionale, afirma ca “soarta omului, cu tot ce are ea inaltator si degradant, e hotarata de un copil nu mai mare de sase ani, ba chiar de trei ani”. Aceasta implica faptul ca noi suntem autorii propriei noastre povesti de viata, pe care incepem sa o scriem inca de la nastere. Si, ca orice poveste, scenariul nostru de viata are un inceput, o parte de mijloc si un sfarsit, are o tema principala si unele teme secundare, poate fi tragic sau comic, captivant sau plictisitor, castigator, non-castigator sau perdant.

Scenariul nostru de viata este de fapt un plan de viata inconstient, pe care l-am creat atunci cind eram copii, pe baza emotiilor si a testarii realitatii din perspectiva de atunci iar acum, ca adulti, ne traim viata conform acestuia, fara sa constientizam acest lucru si fara sa stim cum l-am scris. Deciziile de scenariu au reprezentat cea mai buna strategie de supravietuire a copilului intr-o lume care deseori i se parea ostila si amenintatoare. Prin mesajele transmise de catre parinti, copilul isi formeaza imaginea asupra lui, a celorlalti si a lumii.

Este realist sa credem aceste lucruri? Mai mult de 75% dintre conexiunile neuronale de la nivelul creierului se dezvolta dupa nastere, in primul an, in directa relatie cu mediul extern. Experientele timpurii au un impact decisiv asupra arhitecturii creierului si, mai departe, asupra naturii si abilitatilor adulte. Creierul bebelusilor, desi imatur, este pregatit inca de la inceput pentru stabilirea de relatii. La inceputul vietii, bebelusul este total dependent de persoanele de ingrijire, nu numai pentru hrana si ingrijire, cat si pentru impactul emotional, care va constitui nucleul experientei de sine a copilului in lume. Acest impact emotional este fundamental inca din primele clipe ale vietii. Modul in care reactioneaza persoanele de ingrijire va determina la copilul mai mare sentimentul ca exista sau ca nu exista o persoana la care se poate apela cand este suparat. Daca raspunsul este pozitiv, mai tarziu, pe masura ce copilul creste, el va dezvolta capacitatea de a se baza, pentru a face fata sentimentelor, pe propriile resurse interioare, construite pe baza acestor experiente timpurii.

Primii ani isi lasa amprenta permanent, nu numai in personalitatea si caracterul in formare al copilului, cat si asupra structurii neuronale. Tipul de ingrijire primita de bebelus constituie nucleul sentimentului de sine. Sentimentul de fi ok sau ne-ok, care il caracterizeaza pe invingatori si pe invinsi, este deja implantat. Daca mama il tine in brate, il incalzeste lasandu-l sa se cuibareasca strans, bebelusul va percepe mesajul “Te accept si te iubesc”. Daca mama e incordata, bebelusul poate percepe mesajul “Te resping si nu te doresc aproape”.

Copiii creeaza continuu ipoteze despre sine, ceilalti si lume pornind de la imaginatia lor. Acestea sunt modificate si distorsionate de ceea ce li se spune si de ceea ce traiesc ei insisi. Parintii ii transmit copilului ceea ce e acceptabil sau nu, intregul domeniu al disciplinei si, in ultima instanta, al moralitatii, adica ce e considerat bine sau gresit. Parintii care isi ameninta copilul recalcitrant cu cu retragerea dragostei, nu-l vor ajuta sa-si construiasca la nivel intim un sentiment personal al binelui si raului, ci doar il vor anxieta. De asemenea, daca persoana iubita care il ingrijeste este resimtita ca fiind dispretuitoare sau batjocoritoare, sentimentul legaturii afectuoase e taiat, copilul se simte renegat si respins iar sentimentul stimei de sine este la pamant. Cand parintii vorbesc cu un copil el va interpreta ceea ce spun ei in functie de mesajele non-verbale insotitoare. Abuzul fizic sau simpla amenintare poate insemna pentru copil ca parintii il resping si poate chiar ii doresc moartea.

Copiii au nevoie si de raspunsuri coerente din partea celor care il ingrijesc. Daca acestia ii lasa cu informatii gresite, nedumeriti sau doar cu ideile lor pe care sa se bazeze, exista posibilitatea ca dezvoltarea intelectuala a copiilor sa sufere si ii lasa pe copii nesatisfacuti, confuzi si chiar inspaimantati de lume. Copiii au nevoie sa se joace cu parintii pentru a-i putea percepe nu numai ca adulti giganti, ci si ca pe oameni care au aceleasi experiente ca si ei. Copiii au nevoie de adulti si in joc nu numai de ei ca pesoane care stabilesc reguli.

Pe baza exeperientelor din copilarie ne construim lumea interna si luam decizii care construiesc scenariul nostru de viata. Ca adulti, uneori reluam strategiile stabilite in copilarie, raspunzand experientelor curente din aici-si-acum ca si cum ar fi lumea construita de noi in copilarie. Incercam, in fapt, sa facem fata problemelor de adult cu strategii de copil, fara sa constientizam ca ceea ce facem este sa incercam sa adaptam realitatea de acum astfel incat sa se potriveasca deciziilor nostre de scenariu luate in copilarie. Si, de fiecare data cand ne confirmam credintele de scenariu, mai facem un pas catre scena finana a scenariului nostru de viata.

Lucrul cel mai important este ca orice scenariu se poate schimba. Devenind constienti de scenariul nostru putem discerne domeniile in care am luat decizii perdante si le putem schimba in decizii castigatoare.

In filmul vietii noastre putem fi actori dar mai ales regizori care aleg sa faca orice schimbare si scenaristi care hotarasc care sunt partile din scenariu care vor fi schimbate, astfel incat sa ne construim o poveste de succes pentru noi. Putem incepe sa luam decizii adulte pentru a ne rezolva problemele si pentru a ne satisface nevoile intr-o lume care poate fi frumoasa si placuta. Reactualizandu-ne strategiile de raspuns pe care le-am luat in copilarie, ne vom realiza pe deplin potentialul de adulti maturi.