Tagged cognitiv-comportamental

Anxietatea generalizata

images (4)

Fiind poate cea mai obisnuita forma de manifestare a tulburarilor anxioase, anxietatea generalizata afecteaza aproximativ 7% din populatie. Anxietatea generalizata este caracterizata de stari de neliniste, oboseala, dificultati de concentrare, iritabilitate, tensiune musculara, insomnie. Aceste manifestari sunt perturbatoare pentru individ si il impiedica sa-si traiasca normal viata. Persoana anxioasa nu-si poate controla frica nemotivata si nici manifestarile corporale care o pot insoti (simptome gastrointestinale, respiratorii, genito-urinare si neuromusculare).

Printre criteriile de diagnostic se numara: asteptarea ingrijorata: anticiparea raului, dificultati de concentrare; tensiune motorie: agitatie febrila, dureri de cap, tremuraturi, incapacitate de relaxare; tulburari neurovegetative: transpiratii, tahicardie, respiratie rapida, ameteala.

Continutul temerilor si ingrijorarilor nu este precis, persoanele suferind de anxietate generalizata ingrijorandu-se pentru o serie de lucruri (cum ar fi: sanatate, probleme financiare, respingere si performanta) si isi controleaza cu dificultate aceste ingrijorari. Persoanele se asteapta sa li se intampla lucruri rele si chiar prezic ca li se vor intampla lucruri cumplite, chiar daca acest lucru este foarte putin probabil.

Ingrijorarile pot fi declansate spontan de un gand dar pot fi si initiate constient de peroana in cauza. Aceasta strategie de a se ingrijora pentru a face fata unor probleme din viata reala sau imaginate a fost construita pe baza influentelor parentale care au indus persoanei convingerea ca ingrijorarile il vor ajuta sa faca fata stresului. Multe persoane sunt convinse ca ingrijorarea lor excesiva le ajuta sa nu fie surprinse de niciun eveniment negativ sau ca ingrijorarea le ajuta sa se pregateasca pentru cele mai nefericite rezultate. Ele confera ingrijorarii rolul de strategie de hipervigilenta prin care pot evita deznodamintele negative. Persoanele care sufera de anxietate generalizata s-ar putea sa ajunga sa fie blocate intr-un conflict creat de contradictia ca ingrijorarea este incontrolabila si credinta ca aceasta ingrijorare este protectiva.

Persoanele anxioase supraestimeaza intensitatea unei amenintari, ceea ce conduce la comportamente de evitare si, in acelasi timp, nu reusesc sa perceapa aspectele legate de siguranta in situatiile evaluate ca fiind amenintatoare. Astfel, practic, isi subestimeaza capacitatea de a face fata amenintarii anticipate. Starile anxioase amplifica perceptia initiala a amenintarii iar aceasta poate conduce la la o reactie de tipul “lupta sau fugi” (evadare sau evitare) sau la senzatii de “inghetare”, lesin sau ameteala, asociate cu senzatia de a fi total neputincios.

Ce se poate face? Scopul psihoterapiei cognitiv-comportamentale in cazul tulburarii de anxietate generalizate il reprezinta reducerea gradului de activare automata, scaderea preocuparii pentru ingrijorare si reducerea ingrijorarii pana la un nivel acceptabil. Premisa fundamentala este aceea ca diminuarea anxietatii depinde de schimbarea proceselor cognitive si a structurilor incorecte ale anxietatii. Terapia cognitiv-comportamentala ajuta la identificarea credintelor legate de costurile si beneficiile ingrijorarii si la recunoasterea diferentelor dintre ingrijorarea productiva (utila) si ingrijorarea neproductiva. Pe parcursul demersului terapeutic, persoanele vor invata tehnici de relaxare musculara, de respiratie, pentru tratarea insomniei, in scopul reducerii nivelului general de activare anxioasa. De asemenea, in paralel cu tratamentul psihoterapeutic, poate fi inclus si tratament medicamentos, care are rolul de reducere rapida a nivelului de anxietate.

Studii arata ca terapia cognitiv-comportamentala mentine efectele pozitive obtinute prin medicatie, reduce uzul de medicamente si, in unele cazuri, s-a observat chiar sporeste beneficiile dupa terminarea interventiei. Aproximativ 50% dintre persoanele cu tulburare de anxietate geenralizata prezinta imbunatatiri semnificative in functionare dupa interventia cognitiv-comportamentala.

Depresia

depression

Depresia este una dintre cele mai frecvente tulburari, milioane de persoane fiind afectate anual. Este dificil de descris in cuvinte durerea si suferinta traite de persoanele care sufera de depresie. Depresia este experimentata ca o durere coplesitoare, cu un impact semnificativ asupra bucuriei de a trai, asupra capacitatii de a munci si a starii generale de satatate. Nu de puţine ori, depresia se manifesta prin cefalee, ameteli, disconfort general, constipatie sau şi diaree. De asemenea, depresia creste riscul atacului de cord, a accidentului vascular cerebral, diabetului zaharat si a cancerului.

Simptomele depresive invalideaza functionarea normala, produc durere si suferinta atat persoanei care se confrunta cu aceasta tulburarea cat si persoanelor apropiate. Depresia deterioreaza atmosfera familiala si afecteaza activitatea profesionala. In cazurile severe de depresie, individul poate ajunge la incapacitatea de a comunica, de a efectua activitatile de rutina si chiar la suicid.

Cele mai obişnuite manifestari ale depresiei sunt:

  • Dispozitia depresiva. Este mai mult decat tristetea normala, deoarece depresia este persistenta, nu se modifica in functie de factorii externi si nu poate fi controlata de persoana in cauza.
  • Lipsa interesului si a placerilor. Clinic se exprima prin lipsa placerii pentru orice activitate, indiferent cat de agreabila era inainte de instalarea depresiei. Dispare interesul pentru orice aspect al existentei: succes profesional, relatii familiale, activitate sexuala, hobby-uri si, in ultima instanta, ingrijirea personala. Persoana se poate simti epuizata, inutila, lipsita de ajutor si de speranta iar aceste ganduri si sentimente determina tendinte de retragere fata de alti oameni, de evitare.
  • Scaderea capacitatii de concentrare. Persoanele care sufera de depresie afirma adesea ca nu mai pot citi, nu mai pot urmari emisiunile TV sau nu mai pot duce la bun sfarsit activitatile cotidiene simple.
  • Lipsa energiei sau fatigabilitate. Energia scade semnificativ iar peroana resimte o oboseala permanenta. Activitatea cea mai usoara sau cel mai simplu gest devin o povara iar efortul pe care persoana il face este resimtit mult mai puternic fata de cel efectuat inainte de instalarea depresiei.
  • Memoria este perturbata. Scade capacitatea de fixare a informatiilor, amintirile fiind afectate de dispozitia depresiva. Persoanele evoca in special evenimentele neplacute din viata (esecuri, umilinte), in timp ce realizarile sunt minimalizate. Pentru persoanele depresive, gandirea negativa afectează atat modul în care individul isi priveste trecutul, cat si viitorul si prezentul.
  • Inapetenta sau, mai rar, cresterea apetitului. Inapetenta conduce la scaderea in greutate care poate lua aspecte dramatice. Cresterea apetitului se intalneste, de obicei, in depresiile cu trasaturi atipice, alaturi de hipersomnie.
  • Insomnia sau hipersomnia. Insomnia amplifica tulburarea functionarii sociale prin accentuarea fatigabilitatii si a tulburarilor de concentrare.
  • Tematica ideativa depresiva. Apar cu precadere: idei de neputinta si devalorizare, idei de inutilitate, scaderea stimei de sine, idei de vinovatie, idei suicidare. Persoana isi vede viata un esec iar pe sine ca o povara, poate avea sentimente de vinoavatie legate de starea de neputinta in care se afla si nu-si mai apreciaza utilitatea propriei existente. De regula, persoanele deprimate petrec multe ore gandindu-se la sinucidere, moarte sau la faptul ca le-ar fi mai bine daca nu ar mai exista.

Alte simptome ale depresiei pot fi: sentimente de anxietate sau de ingrijorare fara un motiv evident, autoacuzarea sau acuzarea altora pentru starea de depresie, plans facil, furie, sensibilitate excesiva la respingere.

Cauzele depresiei nu au putut fi elucidate pe deplin. In prezent se impune un model bio-psiho-social in care, la instalarea depresiei, contribuie perturbari biochimice la nivelul creierului, cauze psihologice (personalitati fragile) sau cauze sociale (stresul cotidian, evenimente de viata negative, ostilitatea mediului, etc.). Printre cauzele care pot duce la depresie se numara: tulburări la nivelul transmitatorilor, tulburari depresive sau alcoolism in familie, pierderea unui parinte, neglijarea in copilaria timpurie, evenimente de viata negative, un partener ostil sau / si critic, lipsa unei relatii apropiate, absenta unui suport social, lipsa stimei de sine pe termen lung. (Irina Holdevici, „Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamentala”, pag. 345, Editura Trei, Bucuresti 2009).

Depresia este o afectiune care poate fi tinuta sub control.Tratamentul depresiei este unul complex cuprinzand atat abordarea medicamentoasa cat si cea psihoterapeutica. Cele doua modalitati de interventie – medicatie si psihoterapie – nu numai ca nu se exclud ci ele se completeaza reciproc. Tratamentul farmacologic ii poate ajuta pe pacienti sa capete suficienta forta pentru a se concentra supra elaborarii unor abilitati de a face fata stresului si dificultatilor vietii. Interventiile psihoterapeutice se axeaza asupra psihismului in general, a raportului pe care subiectul depresiv il are cu ceilalti oameni dar si cu el insusi. Terapia cognitiv-comportamentala isi focalizeaza atentia asupra prezentului si situatiei actuale, cu scopul de a determina perosoana sa ia cele mai bune decizii si sa faca fata dificultatilor curente.

Terapia cognitiv-comportamentala realizeaza o schimbare reala, cu efecte pe termen lung. Scopul acesteia este remiterea simptomelor asa cum se manifesta in viata pacientului, nu doar in timpul sedintei de terapie. Terapia cognitiv-comportamentala in cazul tulburarii depresive s-a dovedit a fi la fel de eficienta sau chiar mai eficienta decat tratamentul medicamentos si nu are efectele secundare pe care medicamentele le pot induce.